De ce mai scriem? Puţine sunt lucrurile pe care jurnaliştii le semnalează şi, prin forţarea instituţiilor statului sau prin apelul la opinia publică, reuşesc să le şi îndrepte. De cele mai multe ori, strâmbăciunile lumii rămân împietrite de ingoranţă, indiferenţă şi nesimţire. Mărturisesc sincer că i-am dat dreptate preşedintelui Băsescu de fiecare dată când a înjurat presa. Cum să nu-i ocăre pe gazetari când lumea ar fi mai bună şi viaţa mai plăcută fără ei? Doar ne înveninează cu ştiri despre nenorociri şi dau în miniştri oneşti, aşa cum o tot ţin cu Ridzi sau Elena Udrea, aşa că presa este ticăloasă. Mă şi mir că până acum nu ne-au agăţat în cui oamenii de bine care reacţionează la toate semnalele preşedintelui!
Nu are dreptate Traian Băsescu să ne dea şuturi în gură cu bocancii şi să ne arate cât de oportunişti suntem? Cel puţin din două puncte de vedere ne merităm să fim trataţi ca o breaslă de ciumaţi de către chiar şeful statului. Primul ar fi că noi i-am tolerat defectele şi l-am cocoloşit numai în dorinţa ca acesta să ne scape de pacostea Adrian Năstase. Noi l-am susţinut şi era normal să ne întoarcă în stil marinăresc facerea de bine.
Cel de-al doilea ar fi neseriozitatea presei, aici referindu-mă nu la fenomenul de tabloidizare sau manelizare a jurnalismului, ci la degenerarea în timp a criteriilor profesionale. Am mai scris că ne merităm soarta când promovăm personaje gen Simona Senzual şi Stelian Ogică, dovadă fiind politicieni ca Elena Băsescu şi Gigi Becali aleşi europalrmentari. Am cules şi acum avem o recoltă de mai mare panarama la Bruxelles. Mă refer la cât de frivoli suntem când vine vorba despre lucrurile cu adevărat importante.
Vă mai amintiţi de Mihai Constantinescu? Oare, câţi jurnalişti pot spune că ştiu cum se numea pacientul plimbat câteva ore între diverse secţii ale Spitalului de Urgenţă Slatina până când, sub ochii asitentei, şi-a dat duhul. Bietul om a murit cu zile. Presa a ţinut subiectul pe prima pagină şi a deschis buletinele de ştiri cu relatări despre câinoşenia doctorilor. Apoi a venit Ion Bazac, specialist în vânzări auto şi ministru al Sănătăţii, care a coordonat o anchetă fulger şi a tăiat câteva capete şi a diminuat salarii, susţinând că deficienţele din sistemul de urgenţă vor fi remediate. Jurnaliştii au scris şi despre toate acestea şi au trecut la alte subiecte care “să vândă ziarul” sau care fac rating maxim. De atunci, nimic despre cazul Constantinescu. În timp, ce-i sancţionaţi s-au întors în posturi, ba chiar au fost promovaţi, anchetele s-au împotmolit şi pacienţii au ajuns tot pe mâna aceloraşi medici.
Aşadar, iată două motive pentru care merităm să fim înjuraţi. Toleranţi şi supercifiali, grăbiţi să vindem sau să devenim vedete, servitori ai mogulilor sau ai baronilor locali, ne-am transformat în ţinte spre care puternicii zilei şi publicul asmuţit de ei îşi îndreaptă flegmele. De ce mai scriem?
Mihai Firica, jurnalist. Adjectiv
.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu