miercuri, 6 februarie 2008

Victoria căpuşelor?

Curtea Constituţională a făcut ţăndări orice speranţă că adevărul despre poliţia politică a regimului comunist va fi aflat din dosarele ce se găsesc sub tutela Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS).
Legea după care funcţiona respectiva instituţie-hibrid a fost declarată neconstituţională, aşa că orice demers oficial pentru deconspirarea foştilor colaboratori a fost blocat. Un lucru extrem de periculos în sine, iar dacă ne raportăm la faptul că ne aflăm într-un an în care se vor desfăşura alegeri locale şi parlamentare, avem de ce să punem întreg procesul democratic sub semnul întrebării. De parcă nu era îndeajuns că foştii securişti ne râd în nas din fotoliile parlamentare, acum ne vom trezi că toţi turnătorii dovediţi vor fi spălaţi de viciul legislativ speculat de Dan Voiculescu. Cum se va ieşi din această fundătură, în care tot politicienii ne-au aruncat, îmi este greu să spun. Dar nu voi ezita să reafirm lucrurile scrise în nenumărate rânduri, dovezile regăsindu-se în câteva zeci de articole publicate despre Securitate şi victimele sale. De fapt, nici nu cred că securiştii şi tot angrenajul de care s-au servit şi pe care l-au menţinut în viaţă până acum sunt învingători. Victoria lui Voiculescu şi a tovarăşilor lui e reprezentată de poziţiile privilegiate pe care le-au ocupat imediat după decembrie 1989, precum şi de absenţa oricărei pedepse aplicate celor care au săvârşit abuzuri. Dar este cineva atât de naiv încât să considere Securitatea o structură “naţională” şi nu un instrument de represiune a regimului comunist? Dej şi Ceauşescu şi-au bazat domnia lor sângeroasă pe docilitatea dulăilor pe care-i asmuţeau împotriva disidenţilor sau a adversarilor din partid. Populaţia era terorizată de securişti şi de informatorii care împânzeau întreaga societate românească. Dacă nu au fost pedepsite crimele securiştilor, înseamnă că ei au repurtat o nouă victorie asupra noastră? Mă tem că s-ar putea considera victorioşi doar în cazul în care ignoranţa sau tăcerea complice s-ar aşterne asupra ticăloşiilor săvârşite de cei reprezentaţi în plan politic de Voiculescu, Ilie Merce, Vadim şi alţii asemenea lor. Reţelele lor se întind ca o pânză de păianjen pe societatea românească, iluzia că Securitatea este moartă risipindu-se imediat ce i-am văzut regrupaţi pe torţionari în noua lor instituţie-gazdă: SRI. “Profesorul” Măgureanu şi Ion Iliescu sunt autorii morali ai resuscitării unui organism parazitar, decuplat prin forţă de revolta populară din 1989 de la conductele cu sânge, pentru ca la scurt timp să-şi înfigă colţii în grumazul societăţii. Vom fi învinşi de securişti şi de urmaşii lor doar când lehamitea, blazarea şi dezinteresul ne vor face să abandonăm lupta împotriva lor şi să acceptăm “moştenirea”. Mai mult decât atât, vom fi vinovaţi dacă ne vom complace să asistăm la agresiunea lor şi la încercarea de a ne prosti pe toţi, aşa cum a vrut Dan Voiculescu. Această căpuşă cu antene vrea să ne convingă că toţi românii au fost colaboratori, de parcă ea şi tembelii care-i cântă în strună pe canalele sale ar fi poporul.
O mentalitate de căpuşă, aidoma celor pe care trebuie să le zdrobim.

2 comentarii:

deltapescar spunea...

Nu stiu care este atitudinea distinsei dumneavoastra persoane dar,consider ca amestecul dumneavoastra printre sutane este total nepotrivit.V-am urmarit cu mare atentie rapida evolutie si"mirosul de smirna"nu prea-l cunoasteti iar de sprijinul oricarei biserici cred ca este nevoie indiferent de confesiune.10 puncte pentru Consiliul Local Craiova?m...si cu punctul 7?Pai?Ori cu Iehova ori cu ochii dupa acelasi ciolan?Bafta si nu ne dezamagiti.Asteptam un raspuns de la dumneavoastra sa stim in ce directie o luam daca va votam(si suntem multi)Iadul,Letargicul Purgatoriu sa Raiul?

MIHAI FIRICA spunea...

pt ,,deltapescar,,
Multumes pentru urarea de succes. Dar nu inteleg de ce credeti ca as juca la doua capete. Cred intr-o relatie sanatoasa intre administratia locala si biserica. Nimic din ceea ce am facut pana acum in acest sens nu cred ca-mi poate fi reprosat. Nu sunt cu ochii dupa ciolan. In lupta ce o duc acum stiu ca smerenia si gandirea te ajuta mai mult decat actiuni facute sub imperiul competitiei cu haitele politice.
Astept un mesaj pe email pentru a putea stabili o eventuala intalnire. Cat despre ,,directie,, doar Dumnezeu va decide, dupa cum va vor fi si faptele.