vineri, 16 septembrie 2011

Nunta lui Borcea: kitsch-ul care asigură ratingul

Ipocrizia “televiziunilor de ştiri” a atins nivelul maxim în timp ce reporterii relatau de zor de la poarta restaurantului în care, după un zid de bodyguardzi, Borcea și Gigi Becali își uneau destinele – fin şi naş. Doar ipocrizie? Nu, ci și o doză periculoasă de cinism. În studiouri, comentatorii dădeau ochii peste cap de grija poporului, care popor amărât era sfidau de opulența afișată de boșii de la Dinamo și Steaua. O opulență afișată cu ajutorul respectivele televiziuni, care, din cauză că nu găsiseră nicio înmormântare sau scandal manelistic, se ocupau exclusiv să numere icrele de pe platourile nuntașilor și să calculeze câte pensii medii ar încăpea în costurile unui singur meniu servit invitaților.

Din ceea ce au reușit să arate “televiziunile de știri”, kitsch-ul a fost autentic, asigurând ratingul de care aveau nevoie producătorii și marketerii. Ciudat, cameramanii au avut acces în bucătărie, în restaurantul care era pregătit, ba chiar și la nuntă prin câțiva intruși. O regie ieftină, din care câștigă ambele părți. Lumea a căscat gura și a încercat să facă paralele între “nunta de un milion de euro” și “Nunta secolului”. Sincer, n-am reușit să găsesc nicio asemănare, în ciuda faptului că borceii și becalii întinseseră un covor roșu, așa cum văzuseră ei pe la televizor. Prostul gust desăvârşit le-a jucat feste la tot pasul, până și voalul miresei fiind jucat în picioare de bodyguardzii din dotare.

Cine greșește cel mai mult? Îmbogățiții tranziției, cei care fac din etalarea opulenței un scop în viață, sau mass-media dâmboviţene, în goana nebună după ratingul aducător de publicitate? Mă tem că întrebarea este eronată. Nu este vorba de o greșeală, ci de un calcul cinic al ambelor părţi. Fiecare obține ceea ce-și dorește, unii cu afișarea succesului financiar, alții cu bugetul doldora în urma spectacolului la care cască gura românul… Dragă cititorule, tu unde te regăsești în tot acest circ derizoriu?

Un comentariu:

Masaj erotic Bucuresti spunea...

Nu-ti convine , nu te uiti!