Dl. Theo, saltimbancul de serviciu

Theodor Paleologu şi-a asumat rolul de saltimbanc al PDL. Presară glumiţe când toţi cei din jur mimează sobrietatea, sare calul în cele mai neaşteptate momente, dă în fasolea festivităţilor cu ceea ce ar trebui să pună în batistă, deschide gura şi lansează stoluri de porumbei. În fişa postului nu are trecută decât obligaţia de a se face de râs în orice situaţie.

Graseiază pe orice temă, filozofează naval şi se copilăreşte pe teme majore. Mandatul său de ministru al Culturii a fost ca un banc sec, amintind de Bulă patron de bordel. Nu este deloc un ins amuzant. Este ridicol pe măsură ce înaintează în vârstă. Ţuţăr pe lângă cine oferă un os de ros, Theo Paleologu nu face decât să murdărească efigia tatălui său, Alexandru Paleologu, unul dintre ultimii “boieri” ai României.

L-am întâlnit pe Theodor Paleologu în urmă cu mai bine de 15 ani, la o lansare de carte, unde venise împreună cu tatăl său. Părea un băiat cuminte, simpatic şi dispus să preia moştenirea deloc uşoară de la înaintaşul său. Am remarcat faptul că era cu un pas în urma tatălui său. Când a păşit dinspre diplomaţie spre politică m-am bucurat, ba chiar am salutat public decizia sa. Avem nevoie de tineri care să aducă inteligenţă, naturaleţe, educaţie şi responsabilitate într-o zonă pervertită de neprofesionişti.

Apoi a venit seria de acte penibile şi declaraţii aiuristice, asumate cu o seninătate scandaloasă, culminând cu plecăciunile către diverse mărimi pentru a fi tolerat în PDL. Pe Băsescu l-a descris ca pe o pleaşcă pentru partid, în timp ce pe Udrea o vede, prin ochii săi de matur neînţărcat, ca pe o porumbiţă. Iată o perlă produsă la Craiova, când a venit să-şi promoveze, chipurile, moţiunea internă, depusă pentru Convenţia Naţională a PDL: “Porumbeii sunt simbolul creştin, iar noi suntem un partid creştin-democrat şi porumbelul este un simbol al Duhului Sfânt. Noi acum suntem după Paşte şi aşteptăm sărbătoarea pogorârii Duhului Sfânt. Pe de altă parte, fiind un porumbel şi o porumbiţă - fie vorba între noi, eu ştiu să-i deosebesc, dar nu toată lumea din sală ştie - poate fi vorba şi de egalitate de şanse între bărbaţi şi femei şi iată şi răspunsul meu la problema egalităţii de şanse…”

Dacă aceste bazaconii ar fi fost turuite de Vanghelie sau vreun troglodit cu ceafa groasă, pripăşit prin aparatul de partid doar ca să-şi umfle buzunarele, mai treacă - meargă. Dar, când porţi numele Paleologu, ar fi bine să gândeşti înainte de a vorbi. Însă ce mai contează? Theodor Paleologu este încă un individ pe răbojul atâtor inşi care păreau altceva decât turma, însă se dovedeşte că eticheta, de multe ori, este înşelătoare şi în politică. În cazul de faţă, brandul este folosit pentru o făcătură ordinară, o cârpă soioasă, doar pentru a-i murdări pe intelectualii din politică, arătaţi cu degetul pentru că, nu-i aşa, dl. Theo este de-ai lor…